Cred ca pasiunea cu care ne auto-flagelam ca neam tine mult de savoare. "Ce prosti is romanii ca...", "Ia, ba, ce fraeri e astia", "Neamu lor de xxx inca astazi si maine", "Nu avem putin bun simt / respect / masura / orice-alta-calitate-a-unui-homo-sapiens-sapiens-mai-acatarii". De fapt afirmatiile respective au mult mai putin de-a face cu ceilalti cat au cu sine - e vorba de afirmarea si impunerea propriei superioritati prin expulzarea tuturor celorlalti (cu exceptia vorbitorilor si a tuturor cunoscutilor lor) intr-o oala comuna, uniforma prin lipsurile pe care le are. Savoarea e direct proportionala cu diferenta valorica inferata din aparenta realitate a lipsurilor celorlalti. Bineinteles, exista critica veritabila si constructiva, dar cred ca nici ea nu poate scapa interferentele ego-ului.
Aplicatiile practice includ tabloidele (nu puteam sa nu includ si savurosul "noi le numim ziare") si mai toate programele tv.
Si stiti ce mai e savuros? Sa injuri, fratele meu! Te racoreste. Diferenta e ca savoarea vine aici din balaceala constienta si voita in ciorba cea mai puturoasa si mai infecta. Nu stiu, e ceva ce ne cheama mereu mereu spre animalitate. Din nou, savoarea e proportionala cu diferenta de valoare - in sens invers de data asta. Poate reducerea fiintei in starea ei neslefuito-primordiala e menita chiar sa ii reafirme valoare prin contrast.
No comments:
Post a Comment