Ce aş face diferit în Şincai
Acum sunt în Londra, învat Sociologie în anul 2 la City University şi lucrez ca programator pentru a mă întreţine. Am terminat Şincaiul în B, diriginte Boroica.
Un exerciţiu interesant pentru mine a fost să îmi imaginez ce aş face diferit în Şincai dacă aş avea ocazia să încep din nou liceul. Întreg articolul este structurat în jurul acestei liste, iar dorinţa este ca descrierea fiecărei acţiuni să scoată în evidenţă o anumită caracteristică a Şincaiului.
Ce nu vă pot garanta este că Şincaiul meu are vreo legătură cu experienţa voastră. Sora mea, care acum are 29 de ani şi a terminat la Lucaciu, se simţea bătrână când vedea generaţia cu 7 ani mai tânără decât a ei. Eu m-am simţit bătrân în clasa a XII-a când i-am văzut pe cei de-a IX-a. Fără să intru în detalii, îmi era limpede că valorile (pe care abia începeam să le disting) care mi-au ghidat generaţia sunt ostentativ puse la încercare de un nou val de elevi care acum mă trimite imediat cu gândul la post-modernism. Aşadar, vă rog să fiţi suspicioşi la ce vă transmit.
[Aş profita mai mult de profesori. Mi-aş găsi un mentor]
Profesorii sunt una dintre cel mai puţin utilizate resurse din Şincai. Nu am să rezolv acest aparent paradox prin referinţă la cunoştinţele enciclopedice deţinute de majoritatea profesorilor din Şincai, şi nici prin scoaterea în evidenţă a gradului ridicat de profesionalism cu care dascălii noştri ne instruiesc - în parte pentru că acestea variază larg, dar mai ales pentru că sunt secundare cauzei pe care o găsesc esenţială. Uitându-mă înapoi îmi dau seama că lucrul cel mai important pe care l-am preluat de la (anumiţi) profesori nu sunt informaţiile concrete (deşi gramatica limbii engleze încă mă bântuie, integralele şi derivatele au încetat demult să îmi neliniştească somnul). Ce rămâne în mine după aceşti ani sunt perspective, metode, paradigme, atitudini, modele situaţionale, inspiraţie. Mi-am rafinat definiţia corectitudinii în urma lecţiilor lui Boroica; am fost iniţiat în arta comediei stand-up în orele lui Moga; am inceput să mă gândesc mai concret la viitor când scriam gândurile bune în orele lui Breban; am inţeles că am dat importanţă diligenţei cu care făceam flotări deoarece lui Cristea i se părea esenţială metoda; am reuşit să schiţez caracteristicile unui lider carismatic în orele lui Pop V.; mi-am scăldat picioarele într-un ocean al dezbaterilor şi am inteles că pot - şi mai apoi că am datoria - să iau o poziţie faţă de toate marile dezbateri din societate în timp ce discutam cu Moga despre rolul religiei în secolul XXI sau despre interacţiunea dintre erudiţie şi împlinire personală. Profesorii în general pot - şi au datoria - să fie mentori pentru elevii pe care îi formează. Împărtăşesc părerea lui Malcolm Gladwell - şcoala, departe de a-ţi da un bagaj considerabil de cunoştinte pe care să le foloseşti ulterior în viaţă, iţi dă mai degrabă o încredere semi-fondată în abilităţile tale, care fără îndoială deschide mai multe uşi mai târziu. Aşadar, în loc să vă uitaţi la profesori ca la nişte maşini al căror rol e să vă spună lecţia din manual cu voce tare, încercaţi să îi vedeţi ca mentori. Şi dacă psihologia ne-a învăţat ceva, este că oamenii încearcă în mod continuu să se ridice la nivelul aşteptărilor celorlalţi. Va merita.
[Aş învăţa mai multă materie - dar nu neaparat materia scolară. Iar prin negare, aş fi mai puţin şmecher]
Când enumeram efectele şcolii asupra caracterului nostru, am omis în mod deliberat şmecheria, din două motive: unu, pentru că ne este în mare parte caracteristică şi doi pentru că am o viziune ambivalentă asupra eticii şmecherului. Şmecherul, înainte de a îndoi regulile în favoarea lui, activitate care necesită consum energetic, încearcă întâi să se prelingă printre pereţii subţiri lăsaţi de spaţiile nebuloase dintre reguli şi să exploateze aceste zone. Învăţăm să fim şmecheri în familie întâi, şi apoi continuăm să ne perfecţionăm în liceu: inventăm motive pentru care ar trebui să fim scuzaţi de la regimul aplicat întregii clase, sau amplificăm cauze reale la dimensiuni epopeice pentru a sensibiliza actori importanţi în favoarea noastră (de exemplu, eu am folosit olimpiada); cerem frumos să facem referate pentru a umfla notele înainte de sfârşitul semestrului; copiem tema înainte să intre profesorul în clasă; ridicăm mâna la începutul anului la întrebările cele mai simple ca să ne tina minte profesorul drept activi la ore; şi câte şi mai câte. Iar pe voi vă rog să mă scuzaţi dacă vi se par hilare strategiile noastre de modă veche. Suntem doar şmecherii din 2006.
Clasa noastră a fost o clasă plină de şmecheri. Motivul principal este că am avut olimpici cu sacii. La matematică, la chimie, la fizică, la engleză, etc. În această situaţie profesorii se purtau cu noi cu mănuşi; ne cam lăsau în pace. Deşi recunoscător în timpul liceului, acest lucru mă nemulţumeste nespus acum. Îmi pare rău ca am privit învăţatul ca pe o povară de care mă debarasam când aveam ocazia. Şi, în mod natural, am ajuns să ştiu doar atât de mult la fiecare materie pentru a nu trece drept ignorant. Sunt multe motive pe care le pot invoca, însă e tardiv pentru mine - dar pentru voi nu.
Aşadar, aş învăţa mai mult - la istorie, la filozofie, la geografie, la germană, la biologie. Observaţi omisiunile importante: matematica, româna, chimia. Singura materie la care am invăţat mai mult decât cerea programa şcolară e informatica - şi bine mi-a prins. Aş fi foarte bucuros să scriu un întreg eseu despre beneficiile fiecărei materii menţionate, dar spaţiul nu îmi permite. Aşa că voi lăsa la latitudinea voastră găsirea motivelor şi vă voi sfătui să vă alegeţi măcar o materie la care să învăţati şi să citiţi mult mai mult decât cere manualul. Pentru mine cel mai mare gol este istoria. Pentru voi?
Concluzionând asupra eticii şmecherului, voi menţiona doar că mă nemulţmeste prin egoismul necesar, dar mă încurajează prin metoda inovatoare. Şmecheria e legată strâns de increderea în sine, de negociere, de tatonarea limitelor, de customizarea condiţiilor date în beneficiul nostru. Mă încurajează pentru că rezolvarea majorităţii problemelor sociale necesită un anumit grad de îndrăzneală şmecheră (şi spun asta în modul cel mai pozitiv), de încredere şi cutezanţă inteligentă. În situaţia din Israel şi Palestina, de exemplu, care mă interesează în mod special, această şmecherie invăţata în scoală poate fi un ingredient esenţial al liderilor care contribuie la soluţionarea conflictului. În dezbaterea dintre agenţie şi structură mă situez destul de clar în prima tabără - cred că societatea este creată, recreată şi întreţinută de acţiunile fiecăruia dintre noi, şi nu invers. Cred, aţadar, că deşi etica şmecherului trebuie depăşită printr-o etică a responsabilităţii, metoda sa este aplicabilă într-o serie largă de situaţii. Cultivaţi-vă, aşadar, şmecheria - dar folosiţi-o inteligent şi etic.
[Aş citi mai mult. Ştiri, filozofie, sociologie şi istorie mai ales. M-aş gândi mai mult la statutul meu de elev]
De când am venit în Londra - şi de fapt cu mult inainte de asta - mi-a devenit dureros de clar că nu am citit nici pe departe cât aş fi vrut. Până acum priveam clasicii cu circumspecţie şi cu o oarecare emotie; 'nu îi voi putea inţelege încă', îmi spuneam. 'Şi, de altfel, nici nu am timp'. Prin clasici eu mă gândesc mai mult la Platon, Descartes sau Weber. Dar nici beletristica nu strică, nici literatura de specialitate. De când am început să citesc am descoperit - într-un proces analog proverbului 'mâncând iţi vine pofta' - o resursă aparent inepuizabilă de întrebări şi dileme care ies la iveală din mine din ce în ce mai vocal. Şi aici revin la şcoală. Dacă vorbiţi frumos cu doamna bibliotecară să îl aducă pe Foucault în câteva copii, veţi vedea că instituţia în care vă aflaţi are istoric legături puternice cu clinicile de psihiatrie şi cu închisorile, cu un sistem de represie şi socializare care a trebuit inventat şi perfecţionat pentru a răspunde nevoilor noului jucător pe scena luptei de putere - statul. Şcoala a obţinut un control foarte eficient (gândiţi-vă doar la raportul numeric dintre elevi şi profesori) asupra corpului vostru în primul rând şi asupra minţii voastre în al doilea. Ieşim prin cealaltă parte a furcilor caudine ale şcolii obişnuiţi să ascultăm de superiori, disciplinaţi, uşor de condus, obişnuiţi cu program fix şi regulat de muncă, bucuroşi de oscioarele pe care ni le aruncă sistemul. Suntem, aşadar, bine pregătiţi să mergem la serviciu. Care 'serviciu', la rândul său, este o invenţie nou-nouţă în istoria societăţii umane. Dar să nu merg prea departe. Ce e important să scot la iveală este că profesorii, deşi poate mulţi nu doresc asta, sunt actori principali în perpetuarea sistemelor sociale prevalente acum. Deşi acest lucru nu este rău în sine, multitudinea problemelor sociale care asteaptă o soluţie nu poate fi eliminată păstrând aceeaşi structură în funcţionare. Iar rolul meu şi al vostru e să aruncăm cu atenţie un şurub în locul potrivit în marea maşinărie şi să facem câte o rotiţă sau două să o ia înapoi.
[Aş profita de colegi mai mult]
Aşa cum Silicon Valley e un musuroi de antreprenori, genii şi finanţatori într-ale tehnologiei, sau cum Academia Nick Bolletieri e fabrică de campioni de tenis, Şincaiul este un butoi de fermentare al spumei spumelor. În mare parte şi mai eficient decât în alte locuri, în Şincai este predominantă meritocraţia. Calitatea oamenilor cu care interacţionaţi este ridicată, atât în ce îi priveşte pe elevi cât şi pe profesori. A profita de acest lucru este esenţial pentru liniştea emoţională subsecventă. Eu am început o firmă în timpul liceului cu un coleg de an, am făcut campanii de reciclare cu colegii de clasă, am înfiinţat un consiliu al elevilor sprijinit de profesori. Farmecul unui loc ca Şincaiul este că ai la îndemână toţi oamenii necesari pentru a face lucrurile să se întâmple.
Concluzia nu este una neprevăzută. În mare, aş profita doar mai mult de lucrurile pe care Şincaiul le are deja. Şi am scris întreg eseul acesta pentru a vă încuraja pe voi să o faceţi. Cred că tot ce trebuie e o masă critică de elevi şi profesori pentru a înclina balanţa către efervescenţa şi atmosfera elitist-constructivă care încă stă latentă în zidurile Şincaiului. Fiecare aniversare este o amintire a acestui lucru.
